Eurovision 2013. Scrisoarea Angelei Gheorghiu către Cezar: „Dacă ai fi reprezentat o altă țară, ai fi fost jurizat altfel”

Eurovision 2013. Scrisoarea Angelei Gheorghiu către Cezar:  Dacă ai fi reprezentat o altă țară, ai fi fost jurizat altfel
Publicat: 19/05/2013, 16:40
Actualizat: 28/03/2019, 15:44

Soprana română Angela Gheorghiu spune că prestația lui Cezar în finala Eurovision 2013 a fost „de nivelul cel mai mare posibil”, însă concursul este „injust prin jurizare”.Angela Gheorghiu a postat duminică, pe contul său de Facebook, un mesaj public adresat lui Cezar, reprezentantul României în finala Eurovision 2013.

„Prestația ta la Eurovision a fost de nivelul cel mai mare posibil și onorant pentru tine și pentru România pe care amândoi știm cât o iubim. A câta oară doar noi artiștii lirici știm cu câtă onoare spunem întotdeauna și scriem în programele lumii că suntem români și totodată cântând muzica românească. Colegii noștri Cecilia Bartoli, Philippe Jaroussky, Vittorio Grigolo, agența artistică IMG de la New York EMI Classic, toți admiratorii și colegii tăi, ca și noii admiratori sunt de părerea mea: Cezar Ouatu este un mare artist și versatilitatea, talentul și charisma le dorim în continuare de la tine să rămână intacte ca și până acum. Pentru un adevărat artist și mai ales liric ne-ai făcut un serviciu într-o emisiune concurs Eurovision, ba mai mult să se descopere câtă emoție și cât talent ai și chiar să ne bucurăm odată în plus că publicul larg a auzit încă o dată un contratenor, și de data aceasta de contratenorul român: Cezar Ouatu”, spune Angela Gheorghiu.

Soprana română precizează că lui Cezar soarta i-a pregătit proiecte extraordinare în mai multe ramuri muzicale. „Ești pentru marea majoritate ca și pentru mine de altfel, câștigătorul inimilor noastre din toate punctele de vedere”, spune Angela Gheorghiu.

„Îți mulțumesc că mi-ai demonstrat că și în condițiile celor mai mari emoții și condiții de maxim stres ai fost și ești la cea mai mare înălțime și cât de mult self control ai. Știu că te așteaptă momente de mari satisfacții dar și enorm de multă muncă. Acest concurs atât de controversat și injust prin jurizare, știm deja cu toții că în acel context de aseară, dacă ai fi reprezentat o altă țară, fără a o numi, pentru a evita vreo polemică, ai fi fost jurizat altfel. Ca profesionist îmi permit să spun cu siguranță că nu talentul a primat aseară, dimpotrivă. Mai sunt și ediții ca acestea….dar a fost doar un pasaj și o experiență personală pe care ai dorit să o simți. Bravo Bravissimo, Cezar! Primul eveniment și cel mai apropiat, concertul din 25 mai. The show and life must go on!”, mai spune Angela Gheorghiu.

Soprana română spune că își permite să îi scrie aceste lucruri pentru „un fair play” ce simte că este necesar între ei doi: „Îmi permit să-ți scriu și regret că trebuie ca Angela Gheorghiu să scrie asta pe Facebook, poate nu mă onorează deloc, dar fac asta doar pentru un fair play ce simt că este necesar între noi doi și să nu mai comenteze nimeni că un jurnalist a spus ceva trunchiat din ceea ce eu afirm”.

Mesajul pe care Angela Gheorghiu i-l adresează lui Cezar vine după ce, sâmbătă, soprana română a remis un comunicat de presă, în care afirma că spectacolul prezentat de Cezar la Eurovision „s-a îndepărtat dramatic de ceea ce este artistul Cezar Ouatu”, precizând că acesta „trebuie să se reîntoarcă la muzica bună și bunul gust”.

„Spectacolul prezentat de Cezar la Eurovision, după părerea mea, s-a îndepărtat dramatic de ceea ce este artistul Cezar Ouatu. Consider că toate elementele utilizate sunt greșite și sunt departe de mesajul textului sau de gustul meu. Indiferent de rezultatul acestui concurs (unul influențat geopolitic și nu întotdeauna bazat pe talent), Cezar trebuie să se reîntoarcă la muzica bună și bunul gust. Ne vom revedea cu publicul român la concertul amicului meu Andrea Bocelli (pe 25 mai, la Romexpo, n.r.) și apoi într-un concert de mare importanță la Moscova, la teatrul Stanislavsky, unde eu am considerat că poate să-mi fie alături pe scenă. Baftă Cezar! Hai România!”, mai spunea Angela Gheorghiu.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, sâmbătă seară, la Malmö Arena (Suedia), în timp ce Emmelie de Forest din Danemarca a câștigat competiția.

După finala Eurovision 2013, Cezar a declarat că, profesional și personal, se simte împlinit, deși și-ar fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, pentru el și pentru România. „Eu, profesional și personal, mă simt împlinit. Mi-aș fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, pentru mine și pentru România, dar știu că ceea ce a ținut de mine am făcut. Show-ul nostru a ieșit foarte bine, am muncit cu toții enorm și le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil ca această muncă de echipă să prindă formă. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și au votat România. România rămâne, însă, o țară negată oarecum de Europa, așa că, în această seară, cele două mari familii – Scandinavia și ‘Mama Rusie’ – au învins. Eu am fost favorit la titlu din partea fanilor, dar, geopolitic vorbind, nu mai ține de mine…”, a declarat Cezar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal